Auditul energetic pentru clădiri
Coordonator program postuniversitar: Prof. dr. ing. Ioan Moga

Prezentare program:

Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Instalaţii din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, în conformitate cu prevederile art. 15 şi Regulamentul privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri, Ordinul M.D.R.T. nr. 2237 /2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 / 08.10.2010 ORDIN de modificare a OMDRT nr. 2237/2010 (26-01-2011) în Capitolul III şi Documente necesare înscrierii la examenul de atestare, organizează cursuri de pregătire teoretică în vederea înscrierii la examenul de atestare a auditorilor energetici pentru construcţii şi instalaţii, organizat de MDRAP.

Cunoștințe prealabile:

Cursul are ca grup ţintă absolvenţii unei forme de învăţământ superior, cu precădere cei cu pregătire inginerească sau în domeniul ştinţelor exacte, programul propus fiind conceput astfel încât să asigure o formare eficientă în domeniul auditului energetic pentru clădiri.

Conditii de absolvire:

Cursantii se pot prezenta la Examenul de certificare a competentelor profesionale in momentul in care au parcurs si au fost examinati la toate disciplinele prevazute in planul de invatamant si au achitat taxele de scolarizare, in conformitate cu contractul de studii.

Credite obtinute:

9

Ore curs:

92

Ore aplicatii:

140

Taxa de școlarizare:

4000 lei

Diploma obtinută:

În urma absolvirii acestui program se obţine un Certificat de atestare a competentelor profesionale.

Important!
Deschidem o nouă serie de derulare a programului, cu începere în 8 DECEMBRIE 2017!
Perioada de înscriere: 13 noiembrie-7 decembrie, la sediul departamentului, între orele 10-14

Perioada de desfăşurare a acestui program postuniversitar va fi pe o durată de maxim 4 luni, vineri după-masa şi sâmbătă dimineață cu posibilitatea de a fi desfășurat în regim intensiv, la solicitarea cursanților.
Competențele auditorului energetic pentru clădiri, grad profesional I constau în: - elaborarea certificatului de performanță energetică pentru toate categoriile de clădiri prevăzute la art.7 alin.(1) din Legea 372/2005, care se construiesc, se vând sau se închiriază;- realizarea auditului energetic pentru toate categoriile de clădiri existente prevăzute la art.7 alin.(1) din Legea 372/2005, care se reabilitează termic.
Competenţele auditorului energetic pentru clădiri, grad profesional II constau în elaborarea certificatul de performanţă energetică pentru clădirile tip locuinţă unifamilială şi blocuri de locuinţe care se construiesc, precum şi pentru clădirile tip locuinta.

Vineri, 8 decembrie 2017, orele 16.00, sala C/II, str. G. Baritiu, nr. 25
Sâmbătă, 9 decembrie 2017, orele 9.00, sala C/II, str. G. Baritiu, nr. 25

Plata taxelor se poate face la sediul Universității Tehnice de pe strada C. Daicoviciu Nr. 15 sau prin virament bancar, n contul Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, contul IBAN RO 43TREZ21620F330800XXXX deschis la Banca Nationala, Trezoreria Municipiului Cluj-Napoca sau in contul Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, cont: IBAN: RO91RNCB0106026601550038 deschis la B.C.R. Cluj-Napoca.

Piesele dosarului

- Copie xerox după certificatul de naştere (se prezintă şi originalul în momentul înscrierii);

- Copie xerox după diploma de licenţă(se prezintă şi originalul în momentul înscrierii);

- Copie xerox după certificatul de căsătorie (unde este cazul);

- Copie xerox după Cartea de Identitate;

Inscrierea se face la sediul departamentului, intre orele 10-14

Acte de Studii
Str. Memorandumului, nr. 28
etaj I, sala 204
Tel: 0264-202 304
Tel: 0264-202 289
E-mail
acte.studii@staff.utcluj.ro
Program cu publicul
Luni-Vineri, 11 - 14

Acte necesare:

- Carte de identitate sau pasaport (in original);

- Certificat de nastere sau certificat de casatorie (pentru absolventele casatorite) original sau copie.

DECIDFR
Str. Dorobanţilor, nr. 71-73
cod 400609
Tel: 0264-430 461
Tel: 0264-401 576
E-mail
decidfr@staff.utcluj.ro
Facebook
www.facebook.com/Decidfr
înrebare:

Cine se poate înscrie?

Răspuns:

Absolventi cu diplomă ai unui program de licentă acreditat în Romania.

înrebare:

Pot sa mă înscriu dacă am obtinut diploma de licentă în străinatate?

Răspuns:

Da, cu conditia sa obtineti recunoasterea acestor studii la CNRED. Informatii despre procesul de recunoastere si echivalare a studiilor sunt disponibile la adresa www.cnred.edu.ro. Diplomele emise în UE sunt supuse unui proces de recunoastere automat.

înrebare:

Se acorda carnet de student?

Răspuns:

Carnetele de student se acorda studentilor inscrisi pe Sistemul Bologna (ciclul I, licenta -ciclul II master). Cursantii programelor postuniversitare nu beneficiaza de carnete de studenti.